Plecarea lui Mihai Barbu din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Metrorex adâncește criza dintre conducerea companiei și sindicatul de le metrou. Potrivit lui Marian Artimon, șef de sindicat, Mihai Barbu „era factorul de echilibru în companie”. Președintele CA pleacă astfel într-un context în care nici acum nu s-a semnat noul Contract Colectiv de Muncă.
„Mihai Barbu era factorul de echilibru din companie. Dânsul era mai diplomat, și puteam negocia cu dumnealui”, a declarat pentru Gândul Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex.
Plecarea lui Mihai Barbu vine într-un context tensionat între sindicat și conducere.
„Nu s-a ajuns la o înțelegere în ceea ce privește noul Contract Colectiv de Muncă. Noi am găsit înțelegere la etajele superioare (Ministerul Transporturilor – n.r.). La etajele de mai jos (Conducerea Metrorex – n.r.) nu s-au găsit soluții. Noi vom merge mai departe, vom ieși și în stradă și mergem până la capăt, la o grevă, dacă este nevoie”, a mai declarat Marian Artimon.
Mihai Barbu a declarat pentru Gândul că plecarea sa are legătură și cu scrisoarea Comisiei Europene prin care s-au cerut clarificări legate de numirile în Consiliile de Administrație ale unor companii de stat, așa cum a relatat Club Feroviar.
„Eu nu mi-am dat demisia. Corect este că mandatul meu a încetat cu acordul părților. Are legătură și cu scrisoarea Comisiei Europene, dar și cu faptul că voi intra în campanie electorală, și nu puteam face campanie din funcția de președinte CA Metrorex”, a declarat Mihai Barbu pentru Gândul.
În ceea ce privește conflictul de la metrou, discuțiile și negocierile dintre sindicaliști și conducerea Metrorex s-au blocat la ultimele întâlniri. Salariații vor bani mai mulți, dar și noi angajări, pe fondul pensionării masive din companie.
Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex a expirat la 1 octombrie 2024.
În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii au și următoarele cerințe:
„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.
Sindicaliștii de la metrou au protestat și în 2023, în fața Guvernului, fiind nemulțumiți de prevederile Legii 296 / 2023, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2023.
Ultima grevă generală la Metrorex a avut loc în martie 2021 și a creat un scandal imens, care a condus la excluderea lui Ion Rădoi din cadrul Sindicatului Liber din Metrou.
Salariul mediu net la metrou depășește suma de 7.400 de lei
De la 1 noiembrie 2023, după o creștere de 13%, salariul mediu brut la metrou este de 12.803 lei, iar net de 7.490 de lei.
Citește și: